Noutati despre ofertele LUPA GPS
31 Ianuarie 2019
Fosta bază de date RCA, intitulată CEDAM, şi aflată până anul trecut în administrarea Autorităţii de Supraveghere Financiară si-a şchimbat denumirea în AIDA şi este gestionată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).
Numele noii baze de date, AIDA, este un acronim de la Administrare Istoric Date Auto, fiind ales în urma unui concurs la care a participat întreg personalul BAAR. Astfel, CEDAM nu va mai exista ca denumire, iar BAAR speră ca noul nume al aplicaţiei să fie asimilat uşor de către public, cu atât mai mult cu cât se poate face uşor asocierea cu titlul celebrei opere de Verdi.
„AIDA este o aplicaţie informatică nouă, construită de la zero, care posedă o serie de funcţionalităţi extinse ce fac posibilă conectarea în viitor cu alte sisteme importante, cum ar fi sistemul de vignete sau sistemul DRPCIV. Interconectivitatea asigură astfel fluidizarea informaţiilor şi faciliteaza accesul la datele necesare efectuării, în viitorul apropiat, a unor studii şi analize privind dinamica asigurării RCA”, a explicat preşedintele BAAR, Mădălin Roşu.
Calcularea sistemului bonus-malus, una dintre cele trei funcţionalităţi principale ale fostei baze de date CEDAM, a fost preluată de noua aplicaţie AIDA, iar intenţia BAAR este de a adăuga în viitor o opţiune şi pentru poliţele facultative CASCO.
Celelalte două funcţionalităţi ale aplicaţiei sunt verificarea valabilităţii unei poliţe RCA şi verificarea prejudiciilor (daunelor) asociate unei poliţe RCA.
Transferul efectiv, migrarea datelor şi punerea în funcţiune a noii aplicaţii au avut loc în ultimul weekend al lunii septembrie 2018. Astfel, AIDA a devenit operaţională începand cu data de 1 octombrie, fiind utilizată de către societăţile de asigurare care pot emite poliţe RCA valabile pe teritoriul României.
„Asigurătorii au participat cu propuneri şi solutii de îmbunătăţire”, a adăugat preşedintele BAAR.
După ce aplicaţia a fost pusă în funcţiune, BAAR va organiza o serie de întâlniri cu ASF în care se vor discuta diferite propuneri de revizuire a unor părţi din aplicaţie, precum şi punerea la punct a unor protocoale de Securitate a datelor.
De asemenea, baza de date poate fi consultată la adresele web www.aida.info.ro şi www.rcam.ro, pentru: verificare clasa bonus/malus; verificare poliţe RCA; verificare prejudicii asociate RCA
Potrivit BAAR, baza de date RCA poate deja oferi utilizatorilor numeroase facilităţi informaţionale şi o perspectivă nouă asupra posibilitatii conectării cu alte sisteme informatice.
Astfel, un element deosebit de important pentru asiguraţii RCA îl reprezintă posibilitatea obţinerii de către aceştia a certificatului de daunalitate, un document în care sunt menţionate daunele înregistrate de asigurat, pentru toate vehiculele deţinute în ultimii 5 ani de asigurare, sau, după caz, absenţa acestor daune.
Documentul, emis bilingv, în limbile română şi engleză, este util persoanelor care vor să încheie asigurarea RCA în alte ţări.
La modul practic, Certificatul de daunalitate se emite de către BAAR prin depunerea unei cereri la sediul instituţiei, cerere care poate fi transmisă şi prin poştă sau electronic, la adresa de email certificat@aida.info.ro.
Din perspectiva reglementărilor privind datele cu caracter personal, certificatul poate fi înmânat doar persoanei solicitante fie la sediul BAAR, fie prin poştă cu confirmare de primire.
Prin intermediul unui cod unic de securitate, imposibil de fraudat, certificatul de daunalitate poate fi validat la o adresa web dedicată.
Via FloteAuto